SELECŢIE

Selecţia pentru profesia militară vizează potenţialul candidaţilor, capacitatea lor de a progresa, de a-şi dezvolta abilităţile. Şi constă în evaluări şi examinări specifice care indică dacă şi în ce măsură un candidat poate face faţă cerinţelor profesiei militare şi mediului militar.

Cu alte cuvinte, vom afla împreună dacă ai potenţial aptitudinal-motivaţional minim necesar pentru profesia militară. Noi căutăm tineri şi tinere hotărâţi să reuşească.

Selecţia constă în parcurgerea următoarelor etape, care sunt eliminatorii, în ordinea susţinerii lor:

Evaluarea psihologică a candidaţilor are în vedere:
- criteriile psihologice din categoria aptitudini cognitive şi trăsături de personalitate;
- caracteristicile comportamentelor privind competenţele generale şi specifice;
- caracteristicile specific profilelor valorice individuale;
- elementele de istorie personală/datele biografice.

Evaluarea capacităţii motrice (probe fizice), constau în:
- parcurgerea într-un timp determinat (minim 1 min. 45 sec.) a unui traseu utilitar-aplicativ, care conţine 10 elemente pe un circuit de 90 m lungime, şi care evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor tale motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistenţa, forţa);
- probă de rezistenţă pe distanţa de 1000 m (minim 4 min. 15 sec.) pentru candidaţii la învăţământul liceal militar, respectiv 2000 m (minim 9 min. 45 sec.) pentru candidaţii la formarea profesională a personalului militar în activitate.

Interviul de evaluare finală
Are loc în vederea orientării vocaţionale a candidaţilor.

Examinarea medicală
Se efectuează o singură dată şi este valabilă pe tot parcursul unui an de recrutare.

Examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale
Este necesară numai pentru anumite arme, servicii şi specialităţi militare.
După ce au fost declaraţi "Apt" la examinarea medicală, următoarele categorii de candidaţi efectuează examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, astfel:
a) candidaţii la programele de formare iniţială în cadrul cărora se desfăşoară activităţi aeronautice militare, precum şi candidaţii pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în specialitatea militară "forţe pentru operaţii speciale", la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu";
b) candidaţii pentru profesia de ofiţer sau maistru militar în Forţele Navale, indiferent de arma şi specialitatea militară, precum şi candidaţii pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în specialitatea militară "scafandri" sau cei care vor fi ambarcaţi, la Centrul de Medicină Navală;
c) candidaţii care optează pentru arme sau servicii şi specialităţi militare pentru care este necesară deţinerea/obţinerea permisului/brevetului de conducere auto efectuează evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale prin grija secţiilor psihologie operaţională Bacău, Bucureşti şi Sibiu, la instituţiile militare de învăţământ/centrele zonale de selecţie şi orientare, după caz.
Candidaţii care sunt sportivi de performanţă şi urmează să fie legitimaţi la Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" ca soldaţi/gradaţi profesionişti efectuează evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice şi interviul de evaluare finală în cadrul Clubului Sportiv al Armatei "Steaua"; evaluarea capacităţii motrice poate fi efectuată şi în alte locaţii care permit susţinerea acesteia, corespunzător disciplinei sportive.

De reţinut!
În vederea participării la selecţie, fiecare candidat trebuie să prezinte o adeverinţă medicală eliberată de către medicul de familie, valabilă 90 de zile de la data eliberării, care să ateste că la momentul evaluării/examinării este „clinic sănătos şi nu se află în evidenţă sau sub observaţie cu boli cornice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase“ şi care să cuprindă sintagma „eliberată pentru susţinerea probelor sportive, evaluării psihologice şi examinării medicale la intrarea în sistemul militar“.

În atenţia tuturor candidaţilor!
La prezentarea la centrul zonal de selecţie şi orientare trebuie să ai asupra ta: cartea de identitate sau certificatul de naştere (pentru candidaţii care nu au împlinit 14 ani), în original, materiale de igienă individuală, echipament sportiv, instrumente de scris (pix/stilou cu pastă/cerneală albastră sau neagră).
Pentru detalii, nu ezita să pui întrebări recrutorului care te va anunţa în legătură cu data prezentării la selecţie.
Înainte de a te prezenta pentru susţinerea probelor de selecţie, ai grijă să fii bine odihnit şi în perfectă stare de sănătate. Dacă nu te simţi în deplină formă fizică şi psihică, declară acest lucru înainte de începerea selecţiei. Pentru motive bine întemeiate, poţi solicita şefului centrului zonal de selecţie şi orientare, neînceperea susţinerii probelor de selecţie. Ulterior, nu vor fi admise, în nici o situaţie, cererile de repetare a selecţiei. În cazuri excepţionale, dar numai înainte de a fi susţinut probele de selecţie, poţi solicita biroului informare-recrutare replanificarea la selecţie, pentru motive bine întemeiate (medicale, familiale etc).
Nu trebuie să fii sportiv de performanţă sau să frecventezi regulat sălile de fitness, dar trebuie să ai o bună formă fizică şi psihică.

Arondarea judeţelor/birourilor informare-recrutare la cele patru centre de selecţie şi orientare (CZSO) este următoarea:

...